Cristina Evtodii : Asociez cititul cărţilor cu adunarea unui puzzle .

Cristina Evtodii
Cristina Evtodii

Consideră ca rolul unui fotograf este de a ajuta pe oameni să vadă lumea în cele mai frumoase culori . Cristina Evtodii e blogger , fotograf şi pur şi simplu iubeşte cărţile . Are o o sumedenie de planuri măreţe ce crede că vor deveni realitate  . Pentru a afla mai multe despre ea , am realizat un mic interviu  .

– Mai mult de un an promovezi ca fotograf , cum ai descoperit acest talent în tine ?

– Sunt în domeniul fotografiei mai bine de 4 ani, iar dorinţa de a fotografia mi-a venit treptat. Acum un an am aflat că străbunicul meu a fost fotograful satului în care a locuit. Deci pot concluziona că dragostea pentru fotografie s-a transmis genetic.

– De la cîţi ani ai început să fotografiezi copii , natura .etc?

– Am început să mă interesez de partea tehnică de la 14 ani, apoi la 15 ani mi-am achiziţionat un aparat foto  simplu cu care într-adevăr fotografiam orice. Dar acest orice neapărat mă străduiam să îl prin în momente unice sau să utilizez un unghi original. Am studiat multă literatură în domeniu, ajungând până şi în arhiva bibliotecii ca să îmi găsesc cărţile potrivite.

259988_156110704460337_4009648_n

– .După ce reguli te conduci cînd fotografiezi ?

– Însăşi cuvântul fotografie conţine latinul „photo”- care se traduce lumină, deci regula de bază pentru mine constă în lumina potrivită !

– Cu toate că fotografia este viaţa ta , adori să citeşti mereu în orice moment şi oriunde. Care sunt cărţile tale preferate, din care te-ai inspirat şi în care te-ai regăsit ?

– Foarte des mi se acordă întrebarea referitoare la regăsirea în cărţi, eu însă mă bucur că încă nu m-am regăsit totalmente în cărţi. Cred că nu voi mai fi interesată de lectură dacă mă voi regăsi în lectură. E mai bine să asociez cititul cărţilor cu adunarea  unui puzzle. Cărţile mele preferate sunt cele ale scriitorilor naţionali aşa ca Liviu Rebreanu cu „Adam şi Eva”, Mircea Eliade cu „Nuntă în cer”, dar nu evit nici literatura clasică ca Lev Tolstoi „Anna Karenina” sau Victor Hugo „Notre-Dame de Paris”. Gusturile mele livreşti sunt foarte diverse.

– Cum arată şi ce conţine cartea ideală pentru tine ?

– Aş spune că fiecare carte citită e ideală, deoarece în ele găseşti câte un răspuns al vieţii, nu ar fi interesant dacă ar exista doar o carte, care să conţină toate secretele vieţii.

384248_394825270588878_657864055_n

– Într-un an , cîte cărţi citeşti ?

– Nu mi-am stabilit nicio limită referitor la numărul cărţilor citite per an, dar pentru 2011 am creat o statistică pentru blogul personal. Pe lângă manualele studiate, am lecturat 50 de cărţi, dar consider că e foarte puţin. Din acest motiv, m-am apucat mai serios anul acesta .

– Cărţile sunt hrana ta zilnică şi totuşi nu te „saturi ” de ele . Care ar fi motivul?

– Motivul constă în căutarea următoarelor piese de puzzle!

– Cu timpul , vei scri şi tu o carte ?

– Neapărat! Am ce scrie, am ce inventa, dar deocamdată am ce ascunde. Din acest motiv, cartea poate şi o voi scrie, dar o voi publica la bătrâneţe.

1175576_527461867325217_161035945_n

Îi mulţumesc mult Cristinei pentru interviul acordat , iar mai jos voi publica blogul cu caracter personal, sufletist, pe alocuri cu aer proaspăt de jurnalist, exemplificat cu poze personalizate, revigorat cu lectură bună și îmbibat cu emoții pozitive.. şi site-ul oficial unde sunt postate lucrările Cristinei .

http://cristinaevtodii.com/

http://cristinaevtodii.com/blog/

Anunțuri

Un gând despre “Cristina Evtodii : Asociez cititul cărţilor cu adunarea unui puzzle .

  1. Pingback: La mulţi ani , catalinamircos.wordpress.com | Cătălina Mircos

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s